Alone with Fear.

“The cares of today are seldom those of tomorrow, and when we lie down at night we may safely say to most of our troubles, “You have done your worst, and we shall see you no more.””(William Cowper)

Luna se apropie de final si incet incet soarele incepe sa nu mai arda si sa topeasca…continua insa sa ne orbeasca…figure that!Am o groaza de povestit si cum nu ma pot abtine trebuie sa le zic,sa le scriu, sa le fac orice doar sa iasa, iar la final sa ma faca sa ma simt mai bine.Sunt doar demoralizata si trebuie sa scriu.No sobbing… just fucking pouting.Stiam eu ca anul asta odata inceput rau,rau o sa fie.

De cand a inceput anul am stiut ca o sa fie unul greu.Aveam examene,aveam licente,alte examene de limba ,drumuri Bucuresti-Galati cat cuprind,planuri de viitor.Toate lucrurile pe care le-am enumerat mai sus le-am dus la bun sfarsit slava Domnului.De unde era sa stiu ca urmau sa se adauge si alte probleme.Medicale.

Urma sa incep noul semestru fresh,sa am o mentalitate mai buna fata de unii sau de altii sau chiar fata de mine.Asta era planul pana cand trompa mea uterina a zis “Hey! ma cam plictisesc ia sa isc ceva pe aici”si asa s-a dus planul meu.Ce inceput fresh?Ce mentalitate?…mi-am pastrat-o pe aia veche si am dormit cu ea in spital.Nu ca nu am invatat ceva din asta dar stii cand uiti de plan si dupa realizezi ca nu ai apucat sa pui nimic in practica pentru ca tocmai a trecut anul?Trec de asta.Shit happens nu?

Incet incet ne-am apucat de operatiunea Pa Pa Romania care a venit si ea cu tot tacamul de probleme.A fost oboseala,au fost draci,a fost frica pentru ca suntem doua iar numai una sa promoveze examenul nu era o optiune.Sa te sincronizezi cu cineva in forma asta academica a fost destul de greu.Numai eu stiu cate batai de cap mi-a dat si apoi mai era si problema cu dezamagirea parintilor.Oricat de mult incercam sa zicem ca nu ne pasa…ne pasa.Si eu nu imi permiteam sa imi dezamagesc parintii oricat de mult ma cert mama sau oricat de mult ma calca pe nervi tata.Dar am luat si m-am simtit mandra.Si uite asa anul a trecut.

Suntem cu o zi in urma si urmeaza sa ne ducem la tomograf pentru ca Simona nu se impaca cu durerea de spate iar eu ,ca noi asa functionam,in pereche,mie mi s-a inflamat dintele si ca sa evit alta catastrofa care by the way urma sa vina mai incolo m-am dus inainte si mi-am facut radiografie la dinte.Cu noi,in mod surprinzator,era tata.Langa el doua aparate de aer conditionat care mergeau de mama focului.Simona a intrat iar eu,la un scaun distanta de tata,stateam in starea aia de stii ca ceva nu e in regula dar stai linistit si astepti.Asteptam sa ne zica ca i s-a intins un muschi sau ceva de genul.Am facut small talk cu tata.Small talk cu tata va inchipuiti?In toata existenta mea nu am purtat o conversatie complexa cu tata.Sa zicem ca ne intelegem din priviri,ne place linistea,enervam cu ea.Din cand in cand imi zicea cu gura pana la urechi ca aparatul de RMN functioneaza…. ah tata.

Asistenta iese si ne pune panicata o serie de intrebari… acum un dialog cu personajele dupa cum urmeaza:Asistenta idiotizant de tampita,tata si andreea.

Ait:Cu ce se ocupa domnisoara?

T: E studenta

A:  banuiam ca nu intreaba degeaba

Ait: Ridica greutati,face sport sau a cazut foarte rau?

T: deja panicat si el spune intr-un final NU!

Ait: cu niste ochi beliti pana la cer :Are o hernie la spate asaaaa de mareeeee!

A: nu se poate

Ait: Da da e foarte mare..operatie cat mai curand sau e pericol de paralizie!

A: eram pe alta planeta,cu gura casca si cu ochii fixati pe gura ei care scoteau cuvintele oribile pe care le spunea la adresa surorii mele si asteptam ca colturile gurii ei sa  crape de ras si sa zica amuzata GLUMAAAAAAAAA!

Dar nu a zis.Ca o caseta video pa care o derulezi inainte sau inapoi mi-am stors mintea sa imi amintesc ultima cazatura a Simonei.Mare,slapi,scari,slap alunecat,cazatura urata chiar pe noada spinarii cu un POC! acut.Mi-am amintit toate detaliile dar pana atunci eram deja inapoi la spital asteptand sa vad ce o sa le zica doctorul de indata ce vedea filmul.Sincer m-am gandit la ce e mai rau.Nu am inteles niciodata grija exagerata a mamei mele sau de ce tata se implica serios cand ceva de natura medicala se ivea la noi.Dar inmuierea aia a genunchilor si palpitatia care nu imi dadea pace mi-a adus la cunostinta ca imi faceam griji ca un adult.Cand am devenit adult?

Pentru cei care cred ca hernia de disc apare doar la mosi si babe o sa va explic pentru ca si eu a trebuit sa caut. Coloana vertebrala este compusa dintr-o serie de oase care se numesc vertebre, legate intre ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros si rezistent si un tesut gelatinos elastic, numit nucleul pulpos. Un disc sanatos este ca un amortizor, care confera coloanei vertebrale o protectie la socurile produse de miscari ample, cum ar fi fuga, saritul sau ridicarea unor greutati.Daca discurile sunt indemne, au rol de amortizare a socurilor si de a mentine coloana vertebrala flexibila. Cand aceste discuri se deterioreaza in urma accidentelor sau a imbatranirii, vor iesi in exterior sau se vor rupe, proces numit hernie de disc.Voile sunteti mai destepti.

Doctorii din Galati au dovedit inca o data cum sa se poarte cu finete si i-au zis razand surorii mele “Lasa daca nu te operam o sa iti iei piciorul in brate”.Stiam ce rezerva spitalul, doar il vizitasem cu cateva luni in urma.Mie imi spusesera ca daca se agraveaza “scoatem tot”.Auzi tu sa imi zica mie ca un mic eu urma sa fie imposibil…NEVERRRRR!!!!!Doar nu aveam sa fiu privata de a tortura lumea cu inca un eu sau doi.Ramasesem la hernie…care s-a dovedit ca era destul de maricica dar ca se poate traii cu ea,cu medicatia corecta si cu repaus si alte tratamente.Dar inca exista riscul operatiei.Deocamdata nu ridica nimic,nu cara nimic,nu face efort.

Am ajuns acasa sfarsiti.Toti trei bolnavi…Simona cu hernie de disc,eu cu dintele meu pagubas,tata cu o nevralgie urata cu ochi impaienjeniti  de la aparatele de aer conditioant….iar mama saraca de ea cu mortul in casa de vestile noastre.Prima etapa de demoralizare… completata.

Tot raul spre bine zic eu…am inceput chiar sa facem glume cu privire la bolile noastre care mai de care cum ar fi clasicul Knock knock!Who’s there? Hernia! sau Simona care e Hernie iar eu sunt Trompa(uterina).Asta pana a doua zi.Deja obosita de ieri…somnul nu mai este sarac ci mult si puturos…ma trezesc cu ne chef si cu si mai mult somn in glanda.Dar avem lucruri de facut cum ar fi bagajele pentru plecare pe care inca nu le-am inceput, drumuri la dentist,la doctori de familie si alte catrafuse.Ajunsa la dentist si el saracul nedormit se uita la radiografia mea si zice amuzat “Luni la 9 sa vi ca te tai!”.Acum spuneti-mi si mie ce era sa mai zic?Am scos un oftat si am raspuns la randul meu “O sa fie anestezie?” .Mi s-a dat unda verde ca da o sa fie si… it’s a date.

Am iesit,am oftat din nou si ca in filmele in care moare actorul ala super extra sexos si eroina tipa melodramatic dar in acelasi timp super sexy PORQUEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!! lacrima,lacrima,lacrima,plans de-a binelea si un tipat de final.Cade cortina!Am adaugat acolo la griji zilnice si de viitor care de acum sunt ditamai analele-nu va ganditi la prostii ci dexuiti-si am plecat mai departe la croitoreasa.Probat asta ,probat aia, iesit,urcat in autobuz.Stau la geam,imi sprijin capul cu o mana,ma holbez ca un emokid pe geam.

Ca sa ma chinui si mai tare observ o fata de vreo 14 ani…e in rochie inflorata care pana si eu observ ca e un trend daca asa se mai numeste..stiu stiu ca sunt uncool.E scurta dar nu neortodox de scurta.Parul cu bucle jos la varfuri,alt trend,imi inchipui si machiajul desigur pus la punt.La o privire mai atenta observ ca toata pielea ii straluceste…s-o fi dat cu nu stiu ce mazga de e acoperita cu sclipici auriu vorbesc cu mine in mintea mea.Ma uit la mine.Arat ca o hipioata razvratita si nedormita,cu rimeleul fiert pe gene,iar mai jos ma apuca groaza cand vad ca prea iubitii mei Vansi au o gaura asa de mare incat nu se mai clasifica drept scame…ambii.Planul e sa scriu pe ei cu markerul V-am iubit! si sa ii arunc.Ma intristez si ma cufund in scaunul meu.Mama fericita ca intotdeauna-face ce face si e asa de ohhhhhh-imi prinde genunchiul intr-al ei ca deh am “cracii” lungi si ma indeamna din priviri sa fiu fericita and to quit bitching.Dar nu pot.

Cu o luna inainte de a ne muta in alta tara se aduna toate micile prostii care te fac sa te gandesti din nou.Chiar nu se intampla nimic dupa cum planifici!Cateodata imi imaginez cum primesc cate una peste ochi si soarta imi zice Oh no you didn’t ca la Yo Mamma!Sucks ass!Daca ma apuc acum sa zbier din tot sufletul de evervata ce sunt tata ar zbiera la mine sa imi zica ca am probleme de comportament si sa adauge “tineretul taurin”-ce zicala mai e si asta?- dupa care m-am simtii ca o idioata.JEEZ!Scratch that deja ma simt ca o idioata ca ma gandesc serios sa zbier!

E lung stiu dar acum ca am scuipat tot parca ma simt mai bine.

take care.sash

The no-sleep, no-bullshit rule.

“Be pleasant until ten o’clock in the morning and the rest of the day will take care of itself.”(Elbert Hubbard)

E totusi ora 8 si eu sunt in picioare…in fund in fata laptopului…intelegeti voi situatia.Nu cred ca intelegeti.Am o relatie stransa cu T.V-ul pana la ora 2-Anatomia lui Grey …nu ma pot abtine-asa ca va imaginati ca ar trebui sa dorm macar pana la 11 ceea ce obisnuiesc sa fac.Asta se intampla daca cucoana care citeste cutiile de gaze nu ar avea inima sfasaiata in bucati de un nenorocit,nu ar avea hands-free,o prietena la capatul celelalt al firului-si aia trezita din somn-si un tignal de milioane…acum incearca Andreea sa dormi.Nu am reusit sa inchid un ochi aseara si acum,in somnul dulce al diminetii care face toata vara sa para un vis,cucoana isi spune povestea dureroasa in timp ce deschide cutii de gaze,iar ca totul sa fie perfect cainele vecinei pe care nu o sufera nimeni,caine pe care tot noi i l-am dat,latra de zor de imi scoate peri albi deranjata de editia de Oprah de dimineata.

Asa ca mi-am facut o cafea falsa(la plic), mi-am tras ochelarii mei strambi pe nas si am inceput sa scriu nervoasa uitand sa ma bucur ca am despre ce sa scriu.Stiu ca v-am tinut pe uscat dar arid afara,arid inauntru in bibilica.Zilele continua sa se scurga si markerul meu produce in fiecare seara un “x” care ma anunta ca sunt cu o zi mai aproape de plecare.Din motive de plictiseala am inceput sa ma plimb cu Simona aproape in fiecare seara.Eu Batman,ea Robin.

Imi face bine ce sa zic….decat sa stau inchisa in casa tot timpul mai bine la aer… asa ca ne luam cadrele de mers si scaunele cu rotile si ne dam incet incet dura prin oras-glumesc…. avem picioare,le folosim pe alea-.Eu folosesc expresia cu Simona care are un fel de intindere la picior si o doare cateodata cand merge iar eu ca sa ii arat cat de mult o iubesc o fac mamaie.Anywho trebuie sa va zic ca nu ne plimbam doar.In curand o sa am cazier din cauza ei.

Totul a incept de Sf Marie cand mama care se sarbatorea cu numele a decis sa ne duca la Corso ca sa ne faca cinste.Nici nu am iesit bine din casa ca tata a incput cu glumele lui cu privire la imbracamintea mea…ok ok poate ma imbrac ciudatel dar eu nu m-am luat de el asa ca foul play.Mi-a stricat atmosfera interioara am intrat in pout mode si nu am mai scos un cuvant pana cand am ajuns.A fos tun dezastru pentru ca nimeni nu zicea nimic.Suntem 3 fete si un…un tata.Daca cele 3 nu vorbesc intre ele se strica treaba.Eu nu aveam chef sa vorbesc,vroiam sa arunc the evil look in stanga si in dreapta.La plecare,pe perechi noi in fata admiream ce ii place si lui Al de Sus )….cand deodata,pe la Galeria de Arta trece de noi “viziunea” si nu stiu daca va amintiti desenele alea cand trece nu stiu ce Betty Boop si lupului ii cade gura si limba i se rostogoleste pe afara pana peste masa.Mmda…deci si fetele o fac.”Viziunea” avea cam 1.90 si a trecut prea repede de noi dar s-a intors doar ca sa ne chinuie si mai tare.Comentarii,comentarii ca fetele si bla bla bla uimite ca inca se mai fabrica asa ceva si dupa ne intoarcem sa ii zicem si maicamii care e partenerul nostru in crima.

Nu am apucat sa ne intoarcem bine ca o vedem pe mama rupta de ras.Ea deja stia ce o sa ii zicem…ea tocmai ii spusese lu’ tata “Cred ca fetele au intrat in fibrilatie!!!” ceea ce am si facut.Restul drumului s-a consumat punandu-i nume viziunii.L-am botezat David….biblic ,putin spice and something nice.Dupa mi-a trecut prin minte sculptura lui Michelangelo care poarta acelasi nume si am zis ca sigur am ales bine…bine, mai putin partea cu nudismul-nu ca ar deranja pe cineva sau ceva de genul- . )

Ne-a trecut in urmatoarele zile dar aseara din nou la plimbare pe cine credeti ca vedem?David iesea din cladirea mea de vis….blocul de deaspupra Muzeului de istorie-geamuri frantuzesti,lungi de la podea pana la tavan,cladirea veche,monument arhitectural,vreau sa traiesc acolo- si el tocmai iesea de acolo…ce-s astea?Eu trnacaneam de zor cand ramanem cu gura casca la evenimentul din fata noastra si zicem amandoua la unison ala nu e…DAVID?Robin a luat momentul ca pe un semn divin si imi zice hai!Batman a acceptat misunea!Nu vreau sa cred ce am facut dupa,cand am consemnat actiunea dar inca ma gandesc.

Asa ca am l-an stalkarit pe David pana ce l-am lasat sa se scurga din peisaj la Nespalata obosite de alergatura-cineva care merge mai repede ca noi..ca sa vezi…de mine se ia toata lumea ca merg prea repede bla bla si acum ma ia cineva pe mine-.Ne-am oprit pe o banca sa ne tragem sufletul si dupa un moment nelinistit de mutenie am pocnit intr-un ras care s-a terminat cam amar.Am ajuns sa stalkarim un nene pe strada caruia ii dau 10 dar totusi…

Inainte sa ne clasati drept ciudate amintiti-va ca suntem doua suflete plictisite de moarte…putina neliniste face bine asa ca daca aveti ocazia stalkariti pe cineva nu mai pierdeti vremea ) se merita.

Uite si eu cum am plecat de la tipa parasita de la gaze si cu am ajuns sa va zic “10 pasi spre un cazier reusit”.Cafeaua falsa s-a terminat si ideeile mele la fel ) am schimbat putin ritmul azi .Enjoy the post and the music.

love,sash :*

Keeping in mind that it must be forgoten…

“People build walls,not to keep others out,but to see who cares  enough to break them down.”

Cred ca ati vrea sa ma vedeti cum privesc ecranul alb si gol iar liniuta mica care habar nu am cum se numeste sta si palpaie incontinuu si ma calca pe nervi la nesfarsit bip bip bip…bip,nu scrii nimic,bip,nu ai inspiratie,bip,se fac 2 luni de cand nu ai mai scris nimic…bip!Slava Domnului ca am Winampul care canta de zor si imi mai aduna gandurile.

E 7 august…e dupamiaza si am vaga impresie ca vara care si-a facut de cap cu mine isi ia jucariile si pleaca.E inca cald si acum ma gandesc cate capete de acuzare sa pun pe ea…ea e cea care mi-a transformat fiecare por intr-o cascada,ea mi-a pus mainile in miscare incercand fara ezitare  sa sterg bruma fierbinte care mi-a acoperit fruntea ,ea  ma chinuie de 3 luni incoace,ea m-a facut sa descopar centimetru cu centimetru de piele care ,inrosita, mi-a aratat  violenta soarelui.Totusi,paradoxal,nu am ajuns inca sa urasc vara dar zic fara sa am inima grea ca astept iarna.

Presupun ca intr-un mod sau altul ati aflat in ca in curand schimb decorul.Nu mi-am facut niciodata griji in privinta asta dar de cateva zile incoace nelinistea nu ma lasa sa dorm iar somnul chinuit de care beneficiez nu ma ajuta prea tare.Stand in pat intr-una din serile astea am realizat ca mi-e frica.Numai cand ma gandesc ca undeva e un bilet de avion cu numele meu spre Londra doar dus raman putin in aer…putin mai mult.

Trebuia sa scriu ceva si sa va spun ce soarta am decis asupra blogului.Mi-a tot dar tarcoale ideea sa-mi termin contractul dar sunt sigura ca din cauza ca nu s-a mai intamplat nimic in ultima vreme ma bate gadul sa-i pun capat.Am fost sfatuita sa nu fac asta ci sa schimb putin macazul.Asadar odata cu plecarea mea va anunt ca odata ce incalec pe calul meu inaripat-avionul- si ajung pe Tramul Reginei si al Huliganilor-Anglia- limba in care scriu se schimba in engleza desi pot aparea si unele in romana din motive de securitate sau de plictiseala.Pentru ca nu stiu la ce sa ma astept nu va pot spune cat de mult o sa imi ia sa tin pasul cu un post la 3 zile dar promit unul macar la saptamana.

Pe 27 septembrie spun papa Romania si bun venit Marea Britanie.Eu bat la pariu ca in prima zi o  sa ajung plangand acasa dar sper ca cei 10 mi de lei vechi sa ramana in buzunarul meu si nu in al meu-asta e partea buna cu pariurile facute cu propria persoana…toata lumea castiga-.Nu va mai zic ca mi-am facut cont pe Facebook si Skype si nu ma simt mai implinita social…sincer,in primele zile eram toata pe Facebook renegandu-mi complet credinta anti-turma dar dupa ceva timp mi-am dat seama ca e tare plictisitor sa fi un om-radar asa ca m-am lasat pagubasa imediat.E acolo dar ma face sa ma simt stupid, ca o maimuta in galantar asteptandu-si banana.

Dupa o analiza decenta mi-am zis:La ce te asteptai?Iti numeri prietenii pe degetele de la maini si crezi ca o sa fie distractie?Si asa e.Nu am nici cea mai mica intentie sa fiu prietena cu necunoscuti mai ales cu spanioli mustaciosi cu pedo-smile care arata a traficanti de carne vie sau cu alte genuri de persoane.Am fost dezamaginta putin ca totul e perfect acolo…prietene care intr-o realitate crunta s-au paruit sau prieteni care au avut o rafuiala de un gen sau altul pe Fcebook se iubesc de mama focului cu “bro ce poza mishto!”.Desi sunt un fel de incuiata social tot prefer sa am persoana in fata si sa port o conversatie si ,daca am chef,sa il pokeuiesc in realitate intr-o maniera non-violatoare desigur-know what i mean?-

Cu Skypeul nu am nimic de comentat..ce e? trebuie sa vorbesc de rau Facebookul…e in codul meu genetic.Messengerul ramane baza mea desi si in cazul asta trebuie sa fac curatenie…m-am gandit sa scap de niste contacte mai ales de cele cu care am fost la cursuri si care debea dadeau buna ziua.O sa raman cu o mana de oameni…doar cei necesari.

In incheiere va las cu muzica si cu nesiguranta altui post.Cred ca am prins cat de cat din urma.Poate o sa va scriu impresii din aeroport ce sa va zic? everybody is a sucker cand vad lacrimi prin aeropoarte.Pana atunci pupici!

sash.